Caz rezolvat de Poliţia Animalelor Galaţi. Ce a păţit un bărbat care a abandonat 5 căţeluşi

Nu doar cruzimea faţă de animale, ci şi abandonarea lor este sancţionată de lege, însă până acum autorităţile nu au intervenit.

Noul departament al poliţiei animalelor şi-a intrat însă în rol, şi iată că la Galaţi, un bărbat de 61 de ani a fost amendat pentru că a abandonat la o pubelă de gunoi 5 căţeluşi abia născuţi. A fost însă filmat de camerele de supraveghere din comuna Smârdan, şi ar mai putea primi o sancţiune, dacă se va dovedi că trebuia să-şi sterilizeze căţeaua din curte, scrie stirileprotv.ro.

Imaginile îl surprind pe bărbat cum coboară dintr-o autoutilitară lângă un coş de gunoi reciclabil, scoate un sac în care se aflau cei 5 căţei şi-l aruncă direct în pubelă. Un băiat care a trecut prin zonă i-a auzit pe bieţii pui scâncind, i-a salvat de la o moarte sigură şi i-a dus la o femeie pe care o cunoştea în apropiere.

Paula Țopa, femeia care i-a salvat: „Acei căţeluşi erau aruncaţi de câteva ore deja la coş. Ţipau continuu, erau flămânzi, deshidrataţi, nu se ştie de cât timp erau aruncaţi înainte, apoi am sunat şi eu la primărie, mi s-a spus că ştie despre caz, şi că îi caută pe camere. I-am luat acasă şi i-am hrănit cu biberonul din 3 în 3 ore. După 3 zile a murit unul, iar ieri m-a sunat doamna căruia i-am dat că a mai murit încă unul.”

După ce a identificat momentul pe camerele de supraveghere, primarul comunei a sunat la Poliţie, iar agenţii de poliţie au reuşit să-l identifice pe cel care a abandonat căţeii.

Silviu Zinică, primar Comuna Smârdan. „E vorba de abandonarea într-un ţarc pentru colectarea deşeurilor a unui număr de 5 pui de căţei proaspăt fătaţi. Odată ce am fost sesizaţi, am intrat pe fir, am încercat să vedem dacă avem înregistrări şi au fost predate autorităţilor pentru dispunerea măsurilor legale. Nu vom tolera abaterile de la normele de conduită morală, protecţia animalelor şi modul în care ne gândim la gestiunea acestui subiect.”

Comisar-şef de poliţie Gabriela Costin – Poliţia Galaţi:„Poliţiştii efectuând verificări şi identificând persoana în cauză, un bărbat de 61 de ani din municipiul Galaţi, a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 3000 de lei. “

În plus, bărbatul este cercetat şi în privinţa câinilor de gospodărie: dacă nu sunt de rasă, cu acte în regulă, ar fi trebuit sterilizaţi. În privinţa celor 3 pui care au supravieţuit, femeia care i-a preluat îi va îngriji şi apoi le va căuta stăpâni.

Măsurile luate acum de autorităţi sunt binevenite, spun reprezentanţii asociaţiilor de protecţie ale animalelor, întrucât în fiecare primăvară se confruntă cu numeroase situaţii în care pui de pisică sau de câine sunt luaţi de lângă mame şi abandonaţi la margine de drum sau pe câmp, fără nicio şansă de supravieţuire.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!