MAICA STAREȚĂ STAVROFORA DANIELA NEDELCU de la MĂNĂSTIREA VLADIMIREȘTI DIN GALAȚI, a plecat la Ceruri.

Stareța Mănăstirii Vladimirești, județul Galați, STAVROFORA DANIELA NEDELCU a plecat la Ceruri. Ultima viețuitoare, dintre cele care au fost întemietoarele Mănăstirii Tudor Vladimirescu, cu Hramul ,,Acoperământul Maicii Domnului,,.

Trecută cu vârsta, peste 90 ani, curată, blândă, discretă, rugătoare, evlavioasă, elegantă și măsurată în cuvinte, de o discreție duhovnicească greu de imitat în viața duhovnicească., stareța mănăstirii a părăsit această lume, trecând în lumea de dincolo, scrie stiridinbucovina.ro.

Miața maicii starețe, stavrofora Daniela Nedelcu, a fost o viață dedicată lui Hristos fiind o aprigă mărturisitoare în temnițele comuniste făcând peste 4 ani de închisoare la Mislea împreună cu maica Mihaela care a adormit în temnițele comuniste și cu poeta, monahia Zorica Lațcu, trecând prin groaznice torturi inumane, alaturi de toate măicuțele arestate în 1959, sub legea comunistă a decretului 410.

Din 2006 și până ieri,  a condus cu demnitate sfânta mănăstire Vladimirești. -Dumnezeu să o ierte și să o primească în ceata sfintelor mărturisitoare.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!