Scandal la moaștele Sfintei Parascheva. Credincioșii forțează intrarea în curtea Mitropoliei din Iași. VIDEO

Sute de credincioși s-au adunat în fața Mitropoliei din Iași și scandează lozinci, de Sfânta Parascheva. Oamenii sunt nervoși și strigă “hoții”, iar mulți dintre ei au încercat să forțeze intrarea în curtea Catedralei, fiind nevoie de intervenția rapidă a jandarmilor.

VEZI VIDEO

Protest în fața Mitropoliei din Iași, sute de oameni sunt cu nervii întinși și protestează Credincioșii huiduie și scandează lozinci, încercând să treacă de gardurile jandarmeriei Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19

Atmosfera este foarte încărcată la Mitropolia din Iași, chiar în ziua în care este prăznuită Sfânta Parascheva. Pelerinajul din anii trecuți, cu zeci sau chiar sute de mii de credincioși, a devenit o amintire.

Jandarmii au păzit intrarea pe tot parcursul sărbătorii creștine, iar accesul la moaște a fost permis doar credincioșilor din Iași. Au apărut și primele incidente. Imediat după ce s-a terminat slujba, oamenii au forțat efectiv intrările, încearcând sub orice mijloace să intre la raclă. Au încercat întâi pe la porți, apoi pe scenă, scrie observatornews.ro.

Jandarmii au intervenit în forță și au încercat să-i oprească. Oamenii sunt foarte supărați că nici măcar în ziua hramului nu au fost lăsați să intre în Curtea Mitropoliei.

Unii dintre ei nu au avut acces nici la slujbă, deoarece veniseră din alte județe.

De distanțare fizică nu se mai pune problema, oamenii stau umăr la umăr, iar mulți dintre credincioși nu poartă nici masca, în care nu cred.

sfanta parascheva mitropolia din iasi scandal protest

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!