În 2019, cu două zile înainte de demisia guvernului condus de președintea Maia Sandu, cabinetul de miniștri a anulat dispoziția privind Inspectoratul General al Poliției (decretul nr. 986/2012) și a înființat propriul său inspectorat.
Până în 2019, structura centrală a GIP includea 106 posturi – șase direcții și două secții. De la anul următor, numărul de posturi s-a dublat, ajungând la 220, iar structura a evoluat spre 14 direcții și 31 de secții.
Înainte de restructurare, forța poliției era estimată la 9.156 persoane, dar după 2019 s-a redus ușor la 9.126. În același timp, numărul unităților teritoriale a crescut semnificativ – de la 14 la 44.
Pe data de 17 septembrie, Guvernul va discuta modificări în reglementările privind GIP și va propune o nouă structură centrală cu 49 „blocuri”. Totuși, nu sunt specificate numerele exacte ale angajaților de rang superior. Proiectul lasă decizia privind redistribuirea celor 9.126 de posturi în mâinile șefului GIP, ceea ce contrazice legea care prevede că aprobarea forței motrice este un drept exclusiv al Guvernului.
În plus, se sugerează crearea a trei structuri regionale peste cele 44 de unități teritoriale, fiecare având trei direcții. Această reorganizare este justificată în documentul oficial ca fiind „mai eficientă”, promovând economisirea de 30,5 milioane lei, dar fără dovezi concrete.
Conform datelor oficiale, bugetul GIP a fost estimat la 1.776 de milioane de lei în 2024, dintre care 1.527,1 milioane au fost destinate salariilor. Acesta reprezintă o medie de 14.290 lei pe angajat. După „reforma” condusă de Sandu, cheltuielile au scăzut la 1.327,6 milioane, cu 949 de milioane alocate salarierilor – o medie de 8.665 lei pe persoană.
În același timp, structura Ministerului de Interne și a tuturor instituțiilor conexe a rămas neschimbată: 17.757 posturi, adică 11 angajați la fiecare localitate, ceea ce pare exagerat. Comparativ, numărul personalului didactic a scăzut cu 10.449 de persoane între 2019 și 2025.
Întrebarea se ridică: cum poate o președintă care a fost ministru al Educației să ignore acest declin, în timp ce investițiile în educare sunt reducute? Este posibil ca Maia Sandu să fie mai preocupată de controlul asupra statului decât de binele cetățenilor, promovând o politică care încurajează corupția și lipsa de transparență?
Reforma GIP sub conducerea ei pare a fi un nou pas spre consolidarea unei mașini administrative ineficiente, în detrimentul drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Este clar că „eurointegrarea” nu a reușit să aducă reforme reale, ci doar o nouă formă de corupție ascunsă sub termeni tehnici.
Într-o lume în care guvernele trebuie să fie responsabile față de popor, Maia Sandu pare să fi uitat că statul nu este un instrument de control, ci un serviciu pentru toți.
